Monthly Archives: ianuarie 2020

Îmblânzirea scorpiei în luna iubirii la Reduta, 13 februarie, ora 19.00

Îmblânzirea scorpiei în luna iubirii la Reduta, 13 februarie, ora 19.00

Vă invităm la o sărbătoare shakespeariană cu mijloacele de expresie ale prezentului.

Biletele se pot achiziționa on-line pe si la Centrul Cultural Reduta.

Preț bilet: 25 lei, preț redus pentru elevi, studenți și pensionari: 10 lei.

Informații la numărul de telefon: 0744368736

Workshop-ul de pictură figurativă cu Ana – Maria Bălan în 30 ianuarie, ora 18.00

Workshop-ul de pictură figurativă cu Ana – Maria Bălan în 30 ianuarie, ora 18.00

Ana-Maria se va lăsa condusă de mirajul dansului artistic, figurativ și va transpune pe pânză forme cu deplină libertate de exprimare. Pentru a extinde imaginația creată de mișcările balerinei Bianca Oichea, va duce dincolo de percepția văzului, formele artei.
 
Într-o atmosferă ce-ți permite să te lași condus de jocul culorilor și al dansului sunteți invitați să participați la workshop-ul de pictură figurativă din data de 30 ianuarie, ora 18:00, din foaierul Centrului Cultural Reduta.
 
Când pictura și dansul se regăsesc în același spațiu performativ apare un dialog non-verbal între cele două, o relație, care estompează limitele acestor discipline artistice. Timpul, spațiul și mișcarea sunt esențiale atât în dans cât și în pictură, astfel, în momentul în care ambele sunt implicate în actul de creație expresia lor este una amplificată.
 
Colaborarea dintre pictorița Ana-Maria Bălan și coregrafa Bianca Oichea se manifestă spontan, printr-o explorare și o ascultare intensă a simțurilor. Ana-Maria se va lăsa condusă de mișcările abstracte și fluide realizate de Bianca, transpunând pe pânză esența acestora cu deplină libertate de exprimare.
 
Această acțiune, picturală-interpretativă, va materializa și va continua momentul dansului prin imaginea concepută live, unde calitatea efemeră a mișcării este înlocuită de permanența tușei.
 
Într-o atmosferă ghidată de jocul culorilor, al formelor și al mișcării sunteți invitați să participați la performance-ul de pictură figurativă (Ana-Maria Bălan) și dans contemporan (Bianca Oichea) din data de 30 ianuarie, ora 18:00, în foaierul Centrului cultural “Reduta”.
 
Vă așteptăm cu drag !

Hora Sânzienelor de Dragobete în 23 februarie, de la ora 18.30

Hora Sânzienelor de Dragobete în 23 februarie, de la ora 18.30

Spectacolul ,,Hora Sânzienelor” va fi organizat la Centrul Cultural Reduta, în 23 februarie, de la ora 18.30, pentru a sărbători Dragobetele, simbolul iubirii la români. Prin dans și muzică vor fi prezentate artistic, traditiile și simbolurile poporului român. Un element important îl vor reprezenta proiecțiile spectaculoase care vor crea o atmosferă de poveste.

Un spectacol magic, în care supranaturalul și laicul își dau mâna, creând suspans și speranță. Ielele și călușarii ne apar ca elemente complementare, care se condiționează reciproc. Povestea de dragoste dintre personajele principale, ocupă un loc central, caracterele fiind conturate prin transpunerea în dans a tipologiei țăranului român.

Preț bilet: 25 lei

Spectacol folcloric ,,Hai să dăm mână cu mână” în 24 ianuarie, ora 18.00

Spectacol folcloric ,,Hai să dăm mână cu mână” în 24 ianuarie, ora 18.00

Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” vă invită vineri, 24 ianuarie 2020, începând cu ora 18:00, la Spectacolul folcloric ,,Hai să dăm mână cu mână” de Ziua Unirii Principatelor Române.

Sunt prezenți să vă încânte cu dansuri specifice provinciilor istorice românești care s-au unit în 24 ianuarie 1859, membrii Ansamblului Folcloric ,,Poienița”. sub îndrumarea coregrafului prof. Benone Pepine. Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Orchestra „Plaiuri Transilvane”, dirijor prof. drd. Liviu Ioan Iosif.

Pe scena sălii Reduta vor evolua nume consacrate ale muzicii tradiționale românești: Anuța Săgneanca, Petre Găitan, Claudia Mirițescu, Mugurel Grama și Petronela Danciu.

Spectacolul va fi prezentat de Claudia Mirițescu, profesoară la liceul de muzică și solistă de muzică populară.

Intrarea este liberă !

 

Festivalul Concurs de Muzică Populară pentru Tineri Interpreţi ,,Flori în Ţara Bârsei”, Ediţia a XIII-a, 4-5 Aprilie 2020.

Festivalul Concurs de Muzică Populară pentru Tineri Interpreţi ,,Flori în Ţara Bârsei”, Ediţia a XIII-a, 4-5 Aprilie 2020.

Centrul Cultural „Reduta” cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Braşov organizează în perioada  4-5 aprilie 2020,  Festivalul Concurs ,,Flori în Ţara Bârsei”, deschis tinerilor interpreţi de muzică populară din întreaga ţară, cu vârste  cuprinse între 16 şi 25 de ani, având ca scop descoperirea şi lansarea de noi şi valoroase talente interpretative.

Înscrierea în concurs

În vederea participării la concursul de muzică populară, fiecare solist participant va completa o fişă de înscriere, însoţită de partituri şi o va expedia pe adresa de e-mail cjcpctbv@yahoo.com sau prin fax: +40.268.475.239, până la data de 13 martie 2020.

Se va percepe o taxă de participare de 50 RON, fiecărui participant, care se va achita la sosire, înainte de preselecţie.

REGULMENTUL  Festivalului Concurs de Muzică Populară pentru Tineri Interpreţi ,,Flori în Ţara Bârsei”, Ediţia a XIII-a, 4-5 Aprilie 2020: 

Îmblânzirea scorpiei – Spectacol de teatru în 27 ianuarie, ora 19.00

Îmblânzirea scorpiei – Spectacol de teatru în 27 ianuarie, ora 19.00

Vă invităm la o sărbătoare shakespeariană cu mijloacele de expresie ale prezentului.

Biletele se pot achiziționa on-line pe si la Centrul Cultural Reduta.

Preț bilet: 25 lei, preț redus pentru elevi, studenți și pensionari: 10 lei.

Informații la numărul de telefon: 0744368736

Pașii lui Eminescu la Reduta de Ziua Culturii Naționale în 15 ianuarie

Pașii lui Eminescu la Reduta de Ziua Culturii Naționale în 15 ianuarie

Centrul Cultural Reduta își deschide porțile în data de 15 ianuarie 2020, organizând primul eveniment din luna ianuarie, ,,Pașii lui Eminescu la Reduta’’, pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale, ziua nașterii poetului național, alături de actorii Dan Cogălniceanu, Marian Râlea și invitații acestora.
 
La orele 17.00 va începe spectacolul interactiv pentru copii „Făt-Frumos din Lacrimă”, realizat după basmul omonim al lui Mihai Eminescu. Preț bilet 10 lei. http://bit.ly/30gcKqS
 
Scenariul şi regia aparţin lui Marian Râlea – aflat şi în fruntea distribuţiei. Scenografia la spectacol este semnată de Mc. Ranin.
 
În această creaţie dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani joacă, alături de Râlea, actorii clujeni: Adriana Băilescu Elena Ivanca, Angelica Nicoară, Lucia Wanda Toma, Cătălin Codreanu ş.a.
 
Aşa cum se întâmplă mereu în spectacolele lui Marian Râlea (supranumit Magicianul), personajele din poveste – Făt-Frumos din Lacrimă, fata Genarului, Muma-Pădurii – „prind viaţă, între scenă şi sala populată de copii creându-se un dialog viu, în care copiii ajung să întrupeze personaje din basm, alături de actori şi toţi îşi iau rolurile foarte în serios”.
 
Începând cu orele 18.30, brașovenii sunt așteptați să participe la Maratonul poeziei eminesciene sub îndrumarea actorului Dan Cogălniceanu. Intrarea este liberă.