Monthly Archives: august 2023

Expoziția „Un colț de Românie” în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția XXX în 16 septembrie

Expoziția „Un colț de Românie” în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția XXX în 16 septembrie

Expoziția ,,Un colț de Românie” organizată în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2023,  ediția XXX va cuprinde aspecte de artă tradițională, meșteșuguri, meserii și ateliere interactive.

În cadrul expoziției va fi expusă o selecție de fotografii înscrise în concursul național de fotografie ,,Oameni și Datini”, concurs desfășurat anual de Centrul Cultural Reduta.

Vizitatorii vor putea cunoaște o serie de obiecte de uz casnic strânse de colecționari brașoveni, vor admira costume populare și vor putea participa la atelierele interactive organizate cu ocazia acestui eveniment.

Expoziția ,,Un colț de Românie” va fi deschisă publicului în interval orar 11.00-17.00 în data de 16 septembrie 2023 în Sala de muzică a Centrului Cultural Reduta.

În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice sau să ia parte la evenimente  prin care cunosc patrimoniul cultural  din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.

Din anul 1992 şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar și patrimoniul cultural mai puţin cunoscut care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg.

Evenimentele culturale organizate cu acest prilej, se adresează tuturor cetăţenilor oferindu-le un mediu istoric atractiv ce favorizează comunicarea interpersonală. Apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul  identitar al locuitorilor, de apartenenţă la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural şi îmbogăţeşte cunoaşterea diversităţii societăţii noastre, contribuind la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.          

În anul 2023, Consiliul Europei a ales tema Living heritage, adică Patrimoniul viu. Zilele europene ale patrimoniului în 2023 prezintă numeroase oportunități pentru organizatorii de evenimente și vizitatorii să reflecteze asupra modului în care ne putem identifica și proteja patrimoniul cultural.

Patrimoniul cultural comun al Europei este dinamic și se îmbogățește nu doar prin redescoperirea rădăcinilor comune ale popoarelor și națiunilor europene cât și prin continua evoluție a inițiativelor și programelor dedicate, printre care și Zilele Europene ale Patrimoniului. Acestea sunt recunoscute public și au propria lor moștenire și un clar caracter incluziv care merită să fie dezvoltat și studiat sistematic.

Aceste considerente au constituit temeiul formulării temei „Patrimoniul cultural și comunitatea locală” pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor ediţiei ZEP, prin care să se reflecte semnificațiile anului 2023 pentru România în contextul cultural European. 

European Heritage Days, este o iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, având că temă Patrimoniul cultural și comunitatea locală.

 

Titlul: Expoziția „Un colț de Românie”

Organizator: Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională

Locul desfășurării: Sala de muzică a Centrului Cultural Reduta

Vizitare: Sâmbătă, 16 septembrie 2023, interval orar 11.00-17.00

Vernisaj: Sâmbătă, 16 septembrie 2023 ora 13.00

Spectacol ANULAT! Piesa de teatru MĂTRĂGUNA în 16 septembrie

Spectacol ANULAT! Piesa de teatru MĂTRĂGUNA în 16 septembrie

SPECTACOL ANULAT !

Spectacolul ,,Mătrăguna” de Niccolo Machiavelli, în regia și adaptarea lui Vinicius Tomescu va fi găzduit de Centrul Cultural Reduta în 16 septembrie 2023, la ora 19.00. Spectacolul este produs de către Asociația Cuturala Didascalia.

Sinopsis

Piesa de teatru MĂTRĂGUNA este o comedie irezistibilă. Minciuni, înşelătorii, încurcături, trădări.

Într-un cuvânt… machiavelisme!

Intriga piesei pornește de la intențiile pasionale ale lui Calimaco, sosit de la Paris, secondat de Siro, servitorul aghiotant care îl acoperă și îl susține în aventurile amoroase clandestine, pentru a o cuceri pe Lucrezia, soția magistrului Florentin Nicia.  Un arivist ingenios pe nume Ligurio speculează momentul reușind în mod abil să creeze o rețea de minciuni în care vor cădea pe rând pradă, precum insectele într-o pânză de păianjen, preotul Timoteo, Nicia si Sostrata, mama Lucreziei.

În distribuție:  Tudorel Filimon, Nae Alexandru, Vasile Filipescu, Mihai Niculescu, Diana Radu Stan, Cristina Cârcei şi Cristian Simion
Regie: Vinicius Tomescu
Coregrafie: Adina Cezar
Costume: Cristina Neacsu

Expoziția de pictură FÓKUSZ a Zsófiei Henning din 15 septembrie

Expoziția de pictură FÓKUSZ a Zsófiei Henning din 15 septembrie

În perioada 15 septembrie – 08 octombrie 2023 artista Zsófia Henning va expune în foaierul Centrului Cultural Reduta, 12 lucrări în ulei pe pânză, cu tematică peisagistă în cadrul Expoziției FÓKUSZ.

Zsófia Henning a descoperit  pictura de când era foarte mică alături de tatăl ei, sculptor și pictor, dar a început să picteze la vârsta de 55 de ani.

A absolvit cursuri de pictură la Școala Populară de Arte și Meserii ,,Tiberiu Brediceanuˮ din Brașov și cursuri de pictură – desen Art Classes sub îndrumarea artistei Maria Magdalena Vacariu.

Bucuria ei este mare atunci când pictează, dar mai ales atunci când oamenii își doresc ca lucrările ei să facă parte din viețile lor.

Așa s-a decis să le expună, să le împărtășească cu iubitorii de frumos, iubitorii de artă.

Primul vernisaj a avut loc în anul 2021 la Asociația Novum, apoi a urmat expoziția AMALGAM de la Biblioteca Județeană ,,George Barițiuˮ din Brașov.

Pentru Zsófia ,,a picta e mai mult decât o pasiune, e o stare intensă care o trimite și o poartă spre pânză și culoare. Acolo prind formă sensibilitatea, vulnerabilitatea, iubirea, melancolia, simplitatea și gingășia. Este artista sufletului său.”

Expoziția va fi deschisă publicului  în perioada 15 septembrie – 08 octombrie 2023 și va putea fi vizitată zilnic, în intervalul orar 09.00 – 21.00.

Au început înscrierile la Concursul Național de Fotografie ,,Oameni și datini” din 11 septembrie

Au început înscrierile la Concursul Național de Fotografie ,,Oameni și datini” din 11 septembrie

Centrul Cultural „Reduta” prin Serviciul Cultură Tradițională, organizează în perioada 11 septembrie – 3 noiembrie 2023, cea de-a IX-a ediție a Concursului Național de Fotografie „Oameni și datini”.

Concursul se va desfășura pe trei secțiuni:

  • SECȚIUNEA I – CHIPURI (personaj surprins într-un anumit context)
  • SECȚIUNEA A II-A – VEŞNICIA SATULUI ÎN ALB ŞI NEGRU (moment etnografic)
  • SECȚIUNE SPECIALĂ – RÂNDUIALA DE ODINIOARĂ – ROSTUL OMULUI ÎN BUCĂTĂRIA TRADIȚIONALĂ (personajele pot fi surprinse în diferite locații precum: bucătărie, curte, câmp, stână)

Înscrierea în concurs se va face pe baza trimiterii fișei de înscriere și a lucrărilor pe adresa de email: cjcpctbv@yahoo.com.

Numele fotografiei trebuie să conțină obligatoriu autorul și titlul lucrării (nume, prenume,_titlul lucrării).

Termenul limită de trimitere al fotografiilor este 3 noiembrie 2023, câştigătorii urmând a fi anunțați până pe data de 17 noiembrie 2022.

MARELE PREMIU ,,OAMENI ȘI DATINI”- 1000 LEI

La fiecare dintre cele 3 secțiuni se vor acorda următoarele premii:

PREMIUL I – 800 LEI

PREMIUL al II-lea – 700 lei

PREMIUL al III-lea – 600 lei

 

FOTO:

Marele premiu – Tordai Ede – Măcelarul Janko

Secțiunea specială ”Bucătărie tradițională” – Premiul I – Fulop Jeno – Gustul laptelui

 

Comedia ,,Durata medie de viață a mașinilor de spălat” în 14 septembrie

Comedia ,,Durata medie de viață a mașinilor de spălat” în 14 septembrie

Spectacolul de teatru după comedia ,,Durata medie de viață a mașinilor de spălat”, scrisă de autoarea brașoveană Elise Wilk va fi prezentat publicului în 14 septembrie, de la ora 19.00 la Centrul Cultural Reduta.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro

Sinopsis:

Textul în trei personaje prezintă viața unei familii obișnuite dintr-un oraș de provincie, unde cu câțiva ani în urmă, închiderea singurei fabrici a trimis în șomaj mii de oameni.

Elise Wilk este una dintre cele mai apreciate autoare dramatice din România și din lume, a cărei valoare nu încetează să crească, iar aceasta este prima producție în județul Brașov a unui spectacol pe un text scris de ea și cu o echipă majoritar formată din artiști brașoveni : regizoare, actori, autoare, sound-designer.

Mama, tatăl (în jur de 50 de ani) și fiica lor (în jur de 30 de ani) locuiesc împreună în același apartament, constrânși de lipsurile materiale.

Deși scris într-o notă comică pronunțată, textul face un portret foarte precis al neîmplinirii interioare pentru fiecare personaj. Chiar și înainte de apariția și universalizarea rețelelor sociale, oamenii au fost mereu înclinați către a face comparații între propria persoană și ceilalți, sau între membrii familiei și cunoscuți.

Mereu pare că viața celuilalt e mai bună – o sursă permanentă de frustrare, o cale sigură către nemulțumire constantă și nefericire.

Cele trei personaje caută mereu diferite scăpări din realitatea pe care o trăiesc, fie visând la iubiri imposibile, fie prin cumpărarea compulsivă de produse ce promit schimbări miraculoase, ori prin planificarea în secret a unei fugi salvatoare în străinătate.

Regia: Lorena Zăbrăuțanu
Autor: Elise Wilk
Cu: Gabriel Spahiu, Lorena Zăbrăuțanu, Mihaela Alexandru
Scenografie: Maria Nicola
Sound Design: George Pandrea

SPECTACOL ANULAT ! Spectacol de teatru GUNOIERUL în 12 septembrie

SPECTACOL ANULAT ! Spectacol de teatru GUNOIERUL în 12 septembrie

SPECTACOL ANULAT !

În 12 septembrie 2023, de la ora 19.00 vă invităm la spectacolul de teatru GUNOIERUL după un text de Mimi Brănescu la Centrul Cultural Reduta. În distribuție îți veți revedea pe actorii Daniel Hara, Livia Taloi și Pavel Bârsan.

Sinopsis:

Spune-mi ce arunci la gunoi ca să îți spun cine ești – proverb nou.

La finalul unei zile obositoare, Domnul mai are o sarcină de îndeplinit: să arunce gunoiul la tomberon. Acolo, are parte de o întâlnire surprinzătoare cu un… cititor în gunoaie. Metodic precum un detectiv, Gunoierul îi analizează resturile și îi dezvăluie lucruri de care el nu are habar și care au legătură cu viața lui, dar și cu cea a vecinilor.

Căci nu o să îți vină să crezi câte poți afla, aruncând un ochi în sacul cu gunoi al cuiva. Ușor, ușor, Domnul o ia razna și este cuprins de paranoia, realizând că Gunoierul ar putea avea dreptate.

Ce enigme ajung cei doi să rezolve și ce consecințe apar veți afla vizionând spectacolul „Gunoierul” – o comedie spumoasă, care va trezi atât râsul, cât și investigatorul din tine.

Bilete online AICI.

 

CULmea: Film și educație de mediu în 10 septembrie

CULmea: Film și educație de mediu în 10 septembrie

CULmea- Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie 2023 la Brașov și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor, care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică, și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în aceste domenii.

Prima ediție CULmea va aduce în cartierele din Brașov (Șchei, Centru, Răcădău) scurtmetraje premiate la marile festivaluri, prin proiecții pentru preșcolari și școlari, cu intrare liberă.

Scurtmetrajele din programul CULmea au fost selectate și premiate la festivaluri internaționale de film renumite precum Cinekid Amsterdam, Berlin Film Festival – Berlinale Generation sau Zlin Film Festival.

Proiecțiile din timpul săptămânii vor fi urmate de discuții cu publicul pe marginea problemelor de mediu ridicate în filme, moderate de educatori cu experiență, cât și de activități conexe pentru copii precum ateliere de grădinărit și compost, lecții de agricultură sustenabilă și food waste sau ateliere de board games cu teme de mediu susținute la Grădina Nuc (cartier Șchei), Sufrageria din Răcădău (Complex Magnolia, cartier Răcădău), Biblioteca Județeană George Barițiu – Filiala pentru Copii și Tineret (cartier Centru).

În weekendul 9 – 10 septembrie, publicul este invitat la cinema Patria și Centrul Cultural Reduta la un program de lungmetraje, animații și documentare, dedicat copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 7 – 18 ani.

Printre acestea se vor număra lungmetraje aclamate și premiate de industrie la festivaluri precum Zlín Film Festival for Children and Youth, Berlin Film Festival, BFI London Film Festival, Annecy International Animation Film Festival, Locarno IFF  sau Tallinn Black Nights Film Festival. Proiecțiile vor fi urmate de discuții și sesiuni de Q&A moderate de specialiști.

PROGRAMUL LA CENTRUL CULTURAL REDUTA este următorul:

DUMINICĂ, 10 SEPTEMBRIE

10:00 – 20:00 – Proiecții de lungmetraje în sala de spectacole

10:00 – 11:30 – „Familia Păianjen” (Cehia, Slovacia, 2022, regizat de Katarína Kerekesová, 75 min, 7 ani +)

Sinopsis:

Familia Păianjen este formată din bunica, bunicul, mama, tata și cei doi copii. Lili este cea mai mică și tocmai începe școala. O lume nouă, cu o groază de provocări și obstacole, iar familia se dovedește a fi de mare ajutor! Dar ce se va întâmpla când Lili se întâlnește cu un om? Și nu orice fel de om, ci o fetiță care îi fură dragonul lui Lili. E premisa perfectă pentru o aventură de zile mari.

* Selectat în zeci de festivaluri printre care Cinekid Amsterdam, Zlin Film Festival Cehia, Kids Kino Polonia sau Animest România 

Proiecție urmată de o discuție facilitată de Raluca Bugnar, director artistic Culmea

Bilete online: https://eventbook.ro/film/bilete-culmea-film-de-educatie-si-mediu-familia-paianjen

13:00 – 14:30 – Oddball și pinguinii (Australia, 2015, regizat de Stuart McDonald, 93 min, 7 ani+)

Sinopsis:

O dramă australiană bazată pe evenimente adevărate. Oddball, un câine năzdrăvan, creează haos printre locuitorii unui oraș și, astfel, este închis la ferma de găini a stăpânului său, Swampy. Atacurile repetate ale vulpilor asupra populației de pinguini de pe o insulă din apropiere pun în pericol ecosistemul. Poate un câine iubitor de pinguini, așa cum este Oddball, ar putea ajuta?

Bilete online: https://eventbook.ro/film/bilete-culmea-film-de-educatie-si-mediu-oddball-si-pinguinii

16:00 – 17:30 – Martin și Pădurea Magică (Cehia, Slovacia, Germania, 2021, regizat de Petr Oukropec, 80 min, 8 ani+)

Sinopsis:

Martin, care locuiește la oraș, își petrece vara într-o tabără aflată în pădure. I se pare enervant să nu aibă acces la internet, însă uită complet de acest lucru, atunci când descoperă că în pădure există creaturi care au nevoie de ajutorul lui, pentru a opri proiectele de construcție care se demarează în zonă. 

* Selectat în peste 20 de festivaluri și câștigătorul Premiul Publicului în cadrul festivalului internațional de film pentru copii Zlin, Cehia 2021  

Proiecție urmată de o discuție facilitată de Raluca Bugnar, director artistic Culmea

Bilete online: https://eventbook.ro/film/bilete-culmea-film-de-educatie-si-mediu-martin-si-padurea-magica

18:00 – 20:00 – Orizontul (Franța, 2021, regizat de Emilie Carpentier, 84 min, 14 ani+)

Sinopsis:

La periferia Parisului, unde apar proiecte rezidențiale în fiecare zi, direct pe câmp, locuiește Adja,18 ani. În timp ce fratele ei se pregătește să devină jucător de fotbal profesionist iar cea mai bună prietenă se dezvoltă ca influencer pe social media, Adja încă își caută calea. Alături de Arthur, care devine mai mult decât un prieten, Adja devine interesată de activismul ecologic și se alătură astfel luptei generației ei.

* Câștigătorul Premiului Cinefilii Viitorului în cadrul festivalului european de film din Sevilla, Spania 2021 
 
Proiecție urmată de o discuție facilitată de Raluca Bugnar, director artistic Culmea și Marian Ignat, activist de mediu

Bilete online: https://eventbook.ro/film/bilete-culmea-film-de-educatie-si-mediu-orizontul

10:00 – 20:00 – Ateliere în Sala de Muzică 

11:00 – 13:00 – (Super)Natural Writing cu Patricia Cîrtog – Atelier de scris pentru adolescenți de 16-18 ani

Înscriere atelier AICI.

14:00 – 16:00 – Atelier de jocuri pe tema educației de mediu și crizei climatice, facilitat de grupul de inițiativă civică din Râșnov. Aceștia au creat jocul Naturix, pe care îl vei putea juca în cadrul atelierului, alături de multe alte jocuri precum Pandemic, Evergreen sau Cascadia. Jocuri pentru copii mai mici, jocuri pentru copii mai mari, cu diferite grade de complexitate. Jocurile sunt pentru copii cu vârste între 8 și 80 de ani.

16:00 – 18:00 Activism pentru orice vârstă: cum se pot implica tinerii în mișcarea pentru justiție climatică? – Atelier pentru adolescenți de 14-18 ani, cu Marian Ignat (WWF România).

Ce este justiția climatică și de ce e importantă pentru tineri? De ce e necesar ca tinerii să se implice în această mișcare? Care sunt metodele cele mai de impact? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care le vom explora în acest atelier înainte de a urmări filmul francez The Horizon, care urmărește protagonista Anja, a cărei conștiință politică și ecologică cresc pe parcursul filmului. La fel ca ea, vom identifica problemele cele mai stringente cu care se confruntă generația noastră, dar și soluțiile pe care tinerii le pot aborda pentru a crea o schimbare.

Atelierele sunt gratuite. Un atelier durează 2 ore. Numărul maxim de participanți: 20.

Festivalul „CULmea: Film și Educație de Mediu” este organizat de Asociația Oricum
Proiect finanțat de Primăria Municipiului Brașov
Parte din Forumul Orașelor Verzi

Parteneri spații: Grădina Nuc, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Sufrageria Răcădău, Filarmonica Brașov, Centrul Cultural Reduta

Parteneri: Consorțiul Cultural Corona, Asociația KunSTadt, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Tipografia, Asociația Micile Bucurii, La Fântâna

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: Coresi, Agerpres, Zile și Nopți, IQAds, Cinemap, GLAMOUR, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Happ.ro, All About Romanian Cinema, Movienews, Cinefan, filme-cărți.ro, noua.info

Festivalul REGALUL DANSULUI ediția a XIII-a în 8 septembrie

Festivalul REGALUL DANSULUI ediția a XIII-a în 8 septembrie

Casa de Cultură a Studenților Brașov în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta vă invită în 8 septembrie, de la ora 19.00 la Festivalul REGALUL DANSULUI, ediția a XIII-a.

Va fi prezentat un spectacol artistic plin de expresivitate și surprize care vă vor încânta simțurile.

,,Aducem dansul la viață într-un mod unic, oferind o experiență memorabilă în lumea artei coregrafice.

 

Spectacol de teatru „Scapă-mă de nevastă-mea” de Terry Roueche în 5 septembrie

Spectacol de teatru „Scapă-mă de nevastă-mea” de Terry Roueche în 5 septembrie

În 5 septembrie 2023, de la ora 19.00 vă invităm la o comedie de situație plină de ritm și pasiune al cărei titlu sintetizează perfect acțiunea principală: un soț plictisit de căsnicia sa încearcă să scape cât mai ușor de soție pentru a-și trăi fericirea alături de amantă.

Așadar, ce faci când vrei să divorțezi și să-ți păstrezi și banii și amanta? Teo apelează la Alex, cel mai bun prieten al său, încercând să organizeze un flagrant cu prietenul și soția, pentru a avea un motiv de divorț din care să iasă curat ca lacrima. Doar că lucrurile nu merg întotdeauna așa cum te aștepți.

Un spectacol în care se poate regăsi fiecare dintre cei care au trecut printr-o lungă și plictisitoare căsnicie și pot să privească relaxați o comedie complicată despre infidelitate.

Productie Teatrul In Culise

Cu: Radu Catană, Francesca Fülöp, Dorin Enache, Patricia Ionescu

Regia: Adam S. Q. David

Bilete online AICI

ARTIZANII REDUTEI – Ateliere meșteșugărești încep în 5 septembrie

ARTIZANII REDUTEI – Ateliere meșteșugărești încep în 5 septembrie

Doriți să învățați să croșetați sau să tricotați?

Vă este dor de cusăturile pe etamină din copilărie?

Vreți să învățați diverse tehnici de lucru cu firele?

Vă invităm să vă înscrieți în perioada 23 august – 5 septembrie 2023 la numărul de telefon: 0726349790.

Prima întâlnire va avea loc în data de 5 septembrie 2023, în Sala de consiliu a Centrului Cultural Reduta, începând cu ora 16:00.

Atelierele de împletituri din fire naturale, cusături, croșetat şi tricotat vor avea loc în fiecare marți și sunt susținute de artizan Gabriela Bularca.

Vârsta minimă: 8 ani

20 participanți / curs

Participarea este gratuită.