Monthly Archives: august 2024

Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră ,,MARILE SERATE MUZICALE”

4 septembrie, ora 19.00

Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră ,,MARILE SERATE MUZICALE”

RROMA Film Festival – Lansări de carte în 30 august

RROMA Film Festival – Lansări de carte în 30 august

După succesul primei ediții, organizatorii RROMA Film Festival anunță programul celei de a doua ediții, care va avea loc între 30 august și 1 septembrie 2024 la Brașov și Augustin. Printre filmele tematice aflate în competiție, inspirate de cultura romă, se află scurt metraje din 9 țări printre care se numără OSSA – un film regizat de Catrinel Menghia (Marlon), creații cinematografice semnate de Alina Șerban, Milo Simulov și Ada Dumitru, recent premiată la Shanghai Film Festival.

Juriului prezidat de regizorul, actorul și jurnalistul Rudy Moca – realizatorul primei piese de teatru din România jucată în limba rromani, cu actori profesioniști de etnie romă – „Jekh răt lisăme”/„O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale- i se alătură regizoarea scoțiană Linda Mc Cairns, prezentă în competiție la ediția anterioară a festivalului cu filmul Mulo, compozitorul și omul de cultură Mădălin Voicu și actorul Sorin Mihai, laureat al premiului pentru interpretare masculină la ediția anterioară (Gipsy Queen, Luca, Vlad, Las Fierbinți, Clanul).

Festivalul se deschide vineri 30 august, ora 18:30, la Cetățuia Brașovului (Cinema Modern, în caz de vreme nefavorabilă) unde va avea loc proiecția filmului „Django” (Franța, 2017), film prezent în selecția oficială a Festivalului de Film de la Berlin, care descrie povestea celui mai important compozitor și chitarist de jazz de origine romă, Django Reinhardt. Seara continuă tot în ritmuri de jazz printr-un concert omagial dedicat marelui compozitor și muzician Johnny Răducanu chiar de nepotul acestuia, Michael Crețu care va susține un recital extraordinar gipsy jazz alături de pianistul Marius Vernescu si percuționistul Gabriel Matei.

Tot în prima zi, la Centrul Cultural Reduta, de la ora 16:00, vor avea loc lansări de carte de Rudy Moca, precum și de regizoarea albaneză Enxhi Rista.

Filmele aflate în competiție vor fi prezentate publicului sâmbată 31 august la Centrul Cultural al Comunei Augustin între orele 11.00-18.00, iar seara va culmina cu o proiecție specială a filmului artistic Omul care a plâns  (USA, 2000) în care îi vom regăsi pe Johnny Depp, Cate Blanchett și Taraf de Haidouks într-o poveste emoționantă. Cei 10 fantastici ai Fanfarei Transilvania vor anima Parcul Primăriei din Augustin începând cu orele 22.00.

Duminică, 1 septembrie, tot la Centrul Cultural al Comunei Augustin, publicul va avea ocazia de a se întâlni cu celebrul interpret Elvis Romano care va susține un recital cu ocazia Galei de Premiere și va vorbi despre filmul său prezent în festival.

RROMA FILM FESTIVAL dedică ceremonia de închidere a celei de a doua ediții marelui titan al cinematografiei mondiale, actorului Alain Delon, care a trecut la stele in noaptea zilei de 18 august anul acesta. Cu o carieră uluitoare de peste 100 de roluri în filme emblematice ale cinematografiei internaționale, producător și scenarist, Alain Delon vine în fața publicului brașovean într-o ipostază neașteptată ca protagonist al filmului Le Gitan (1975) în regia lui José Giovanni. Aici joacă rolul unui evadat din inchisoare de etnie romă care se revoltă împotriva unei societăți care „îi pune pe țigani încă din copilărie pe banca acuzaților”. Proiecția va avea loc la orele 16.30 Castel Daniel din Tălișoara.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului este liberă.

RROMA Film Festival este inițiat și organizat de Asociația CRN, fiind susținut de Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Comunei Augustin și Centrul Cultural Reduta, având ca parteneri firma de producție cinematografică Rock House Events, Asociația Culturală Ance EUROPE și Partida Romilor „Pro-Europa”.

Partenerii media sunt Cinemaraton, Prima TV, RFI Romania și Revista FILM.

Programul complet al evenimentelor se regăsește pe https://www.facebook.com/RROMAfilmfestival și www.rriff.ro

Au fost desemnați câștigătorii CONCURSULUI NAȚIONAL DE FOTOGRAFIE ETNOGRAFICĂ „OAMENI ȘI DATINI”, ediția a IX-a

Au fost desemnați câștigătorii CONCURSULUI NAȚIONAL DE FOTOGRAFIE ETNOGRAFICĂ „OAMENI ȘI DATINI”, ediția a IX-a

În 22 august 2024, juriul format din Dan Mălureanu – fotograf (președinte), Mihaela Modâlcă – profesor arte plastice (membru) și Corina Slăveanu – muzeograf (membru) a deliberat și a decis câștigătoare următoarele fotografii:

MARELE PREMIU  va ajunge la Mariana Scubli pentru fotografia „Gustul pâinii de acasă” .

Secțiunea CHIPURI
Premiul I – Balint Zsigmond -Satisfacția muncii
Premiul II – Plaino Marian – Cioban
Premiul III – Both Gyula – Om harnic

Secțiunea VEȘNICIA SATULUI ÎN ALB ȘI NEGRU
Premiul I – Dumitrescu Vlad – Maria în gradina
Premiul II – Anton Codrin Alexandru – Pe cărări
Premiul III – Păduroiu Claudiu – La câmp

Secțiunea ROSTUL OMULUI ÎN BUCĂTĂRIA TRADIȚIONALĂ
Premiul I – Isfan Marius Romulus – Pregătirea brânzoicilor
Premiul II – Nagy Botond – pâine de casă
Premiul III – Rusu Adela Lia – Maestrul măcelar

Concursul Naţional de Fotografie Etnografică ,,Oameni şi datini” a fost iniţiat în anul 2015, Centrul Cultural „Reduta”  fiind una dintre puţinele instituţii de cultură din ţară care desfăşoară un astfel de proiect. La ediția din acest an au fost înscriși 68 de fotografi din diferite colțuri ale țării, de la Timișoara și Oradea până la Sighetul Marmației, Suceava, Baia Mare, Fălticeni, de la Brașov, Tg. Mureș, Miercurea Ciuc până la București, Rm.Vâlcea, Deva.  În luna decembrie 2024 va fi organizată o expoziție la Muzeul Tradițiilor Codlene cu fotografiile câștigătoare și alte 40 de fotografii alese de juriu din cele trimise de către fotografi.

Felicitări tuturor participanților din concurs și vă mulțumim că surprindeți frumusețea lumii !

 

Centrul Cultural Reduta partener al Proiectului cultural ART DEBUT BRAȘOV dedicat artiștilor emergenți din 26 august

Centrul Cultural Reduta partener al Proiectului cultural ART DEBUT BRAȘOV dedicat artiștilor emergenți din 26 august

Brașovul devine în această toamnă centrul creativității și al artei emergente prin lansarea proiectului cultural ART DEBUT BRAȘOV, organizat de către Asociația Culturală KunSTadt. Acesta își propune să promoveze artiștii locali emergenți, oferindu-le o platformă de expunere și dialog cu publicul larg, încurajând astfel dezvoltarea peisajului cultural local.

Scopul proiectului ART DEBUT BRAȘOV este de a valorifica și susține talentele locale din domeniul artei, oferindu-le ocazia de a-și prezenta lucrările într-un cadru profesional și accesibil. Astfel, artiștii emergenți din Brașov au șansa să interacționeze direct cu publicul, să-și dezvolte carierele și să contribuie la îmbogățirea culturală a orașului.

Prima expoziție din cadrul proiectului, „Umbre în zbor”, semnată de artista Oana Obacu, va fi deschisă publicului la Turnul Artelor, între 26 august și 15 septembrie 2024, zilnic, între orele 10:00 și 18:00.

Expoziția cuprinde 124 de lucrări, dintr-un total de 365, fiecare realizate într-o zi din an și care explorează teme profunde de introspecție, natură și autenticitate. Această expoziție oferă vizitatorilor o călătorie artistică unică, dezvăluind atât abilitățile tehnice ale artistei, cât și o explorare intimă a sinelui.

Artista Oana Obacu va fi prezentă la Centrul Cultural Reduta, în Sala Arcadia cu Expoziția „Umbre în zbor” în perioada 20 septembrie – 20 octombrie 2024.

Pe lângă expoziția propriu-zisă, vizitatorii sunt invitați să participe la două tururi ghidate ale expoziției, care vor avea loc pe 5 septembrie, între orele 17:30-18:00, și pe 7 septembrie, între orele 11:30-12:00.

Aceste tururi oferă o oportunitate excelentă de a înțelege mai profund mesajele și temele din lucrările expuse, sub îndrumarea directă a artistei și cu posibilitatea de a-i pune întrebări însăși creatoarei.

Înscrierile la tururile ghidate se fac completând următorul formular:

https://forms.gle/E95cug7bGTFQnyJA8

Mara Oprișiu, managerul proiectului: „ART DEBUT BRAȘOV este mai mult decât o simplă expoziție; este o inițiativă care dorește să transforme Brașovul într-un centru vibrant al artei emergente, unde talentul local poate să crească și să prospere. Ne dorim ca acest proiect să inspire și să creeze conexiuni autentice între artiști și comunitate.”

Proiectul ART DEBUT BRAȘOV este deschis tuturor celor care doresc să descopere și să susțină arta locală. Vă așteptăm la Turnul Artelor pentru a explora „Umbre în zbor” și pentru a face parte din această inițiativă culturală deosebită.

Organizator: Asociația Culturală KunSTadt

Parteneri organizaționali: Fundația Monumentelor Istorice Brașov, Centrul Cultural Reduta, Voluntariat Brașov, Biblioteca Județeană „George Barițiu”.

Parteneri media: Revista „Astra. Literatură, arte și idei”, Zile și Nopți, Litera 9, Psyche, RATBV.

Sponsor: Kronospan

Proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

Pentru mai multe informații despre proiect și calendarul complet al evenimentelor, vă rugăm să vizitați site-ul nostru http://kunstadt.ro/ sau să ne urmăriți pe rețelele de socializare https://www.facebook.com/ackunstadt

https://www.instagram.com/kunstadt.ro/

Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi la evenimentele Art Debut Brașov!

RROMA Film Festival, ediția a II-a

30 august, ora 16.00

RROMA Film Festival, ediția a II-a

Lansări de carte: Rudy Moca și regizoarea albaneză Enxhi Rista.

Câștigătorii CONCURSULUI NAȚIONAL DE FOTOGRAFIE „OAMENI ȘI DATINI”, ediția a IX-a

Câștigătorii CONCURSULUI NAȚIONAL DE FOTOGRAFIE „OAMENI ȘI DATINI”, ediția a IX-a

Proiectul MEDIA ART, ediția a III-a din 23 august

Proiectul MEDIA ART, ediția a III-a din 23 august

MEDIA – ART, este un proiect artistic care explorează impactul prin care ansamblul tehnologiilor de vârf îl are asupra formelor contemporane de exprimare artistică. Alinierea creativității artistice cu potențialul tehnologic al mediilor de comunicare reprezintă astfel realități culturale prin care gestionarea, prelucrarea și stocarea informației devin componente active ale modului de exprimare artistică.

INTERFERENȚE este tema aleasă pentru cea de-a treia ediție a proiectului MEDIA-ART, accentul fiind pus pe colaborarea cu diverse domenii de cercetare, artele spectacolului și noi tehnologii. Predilecția artiștilor de a lucra cu alte tehnologii, precum video sau arta digitală în scopuri experimentale, redefinându-le ca medii artistice, vor avea ca rezultat crearea unor lucrări de artă inedite precum instalație cu inserții florale și obiecte de tip ready-made, video mapping și sculptură instalație sau chiar prezentarea unei entități virtuale capabilă să discearnă gesturi umane și să răspundă interlocutorului prin schimbări de comportament.

Vă invităm la Centrul Cultural Reduta, în perioada 23 august-2 septembrie 2024, să luați parte la acest proiect artistic experimental.

Program MEDIA ART la Centrul Cultural Reduta

Expoziție de artă video, fotografie și instalație cu inserții florale și obiecte de tip ready made „The Distance Between Two Unstable Bodies” – ZOIȚA DELIA CĂLINESCU
23 august – 2 septembrie 2024
artist talk – 23 august 2024, ora 18.00, Sala Arcadia

SCULPTURĂ INSTALAȚIE
„FOLCLOR” – Tudor Petrican
23 – 30 august 2024,
foaierul Centrului Cultural Reduta
program vizitare, orele 10.00 – 20.00

VIDEOMAPPING
„Natura” – Răzvan Gheorghe
„Visul” – Adrian Munteanu
Proiecție în foaierul și pe fațada Centrului Cultural Reduta
30 august 2024, orele 20.00 – 00.00

INSTALAȚIE INTERACTIVĂ
„Imagined Critters” – Cristina Bodnărescu & George Urse
1, 2 septembrie 2024, orele 11.00 – 19.00, SALA ARCADIA

GALA ROCK JUNIOR

9 august, ora 17.00

GALA ROCK JUNIOR

Fire, Ițe și Tradiții. Ateliere de vacanță la Reduta

28 august, ora 11.00

Fire, Ițe și Tradiții. Ateliere de vacanță la Reduta

Fire, Ițe și Tradiții. Ateliere de vacanță la Reduta

Fire, Ițe și Tradiții. Ateliere de vacanță la Reduta