Atelier

ATELIER DE PRINTARE CREATIVĂ GELLI PRINT cu artistul vizual AGATA SECELEAN în 29 iulie 2025

Centrul Cultural „Reduta” face înscrieri pentru Atelierul de printare de artă Gelli Print. Coordonatorul activității, artistul vizual din Brașov, Agata Secelean, cu o experiență de peste 20 de ani în lumea artei, promite o experiență interesantă și relaxantă.

Vă propunem, în premieră, să descoperiți ce înseamnă Gelli Print, o procedură spectaculoasă pe care o pot folosi și începătorii și cei experimentați în zona artei. Gelli Print este o tehnică de printare manuală pe hârtie, rezultatul fiind creații artistice deosebite, deoarece se pot îmbina texturi diferite sau imagini de tip fotografie, într-o lucrare.

Activitatea este dedicată adulților și adolescenților, se va desfășura pe 29 iulie 2025, la Centrul Cultural „Reduta”, în Sala Arcadia, începând cu ora 17.30. Durata unei sesiuni de lucru este de două ore.

Participarea este gratuită pentru maximum 10 persoane. Înscrieri pe adresa: centrulculturalredutabv@gmail.com până pe 22 iulie 2025 la ora 16.00! Pentru înregistrare sunt necesare numele și prenume, dar și numărul de telefon. Vârsta minimă de participare este de 15 ani.

 

 

ATELIER – TABĂRĂ URBANĂ LA REDUTA – GEOMETRIA SATULUI TRANSILVĂNEAN în 14 – 17 iulie 2025

Perioada de înscrieri: 26 iunie – 6 iulie 2025
Perioada de ddesfășurare: 14 – 17 iulie 2025

Detalii și înscrieri la număr de telefon: 0726349790

Mesajul va cuprinde: numele copilului, numele părintelui care își dă acordul de participare la tabără, vârsta copilului, cât și meșteșugul ales.

Invităm copiii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani să se înscrie în prima tabără urbană de la Centrul Cultural Reduta: Geometria satului Transilvănean

Participanții vor avea ocazia să deprindă unul dintre următoarele trei meșteșuguri:

  • Cusături sub îndrumarea meșteșugarului Ionela Bran;
  • Ceramică – roata olarului sub îndrumarea meșterului popular Drăghici Moise Theodor;
  • Pictură naivă pe sticlă sub îndrumarea creatorului popular Cornel Sculean.

Fiecare instructor, în urma unei probe de lucru, își va alege ucenicii.

Avem 5 locuri disponibile pentru fiecare meșteșug.

Un număr de 15 copii vor putea participa la aceasta primă tabără urbană de la Reduta.

Proba de lucru necesară admiterii în tabără se va desfășura în zilele de 8 și 9 iulie, interval orar 10.00-12.00 la Centrul Cultural Reduta și va consta într-o simplă testare de îndemânare.

Cei admiși vor participa în toate cele 4 zile la activitățile organizate în vederea deprinderii meșteșugului ales.

La final de tabără se va organiza o expoziție cu lucrările realizate de ucenici.

Te invităm să pătrunzi în fascinanta lume a uceniciei!

 

 

ATELIER – VALIZA VORBELOR CURAJOASE – un program cu 10 ore de povești, jocuri și idei care prind glas în 7 – 11 iulie 2025

Centrul Cultural „Reduta” lansează un program educativ de vacanță destinat copiilor cu vârste între 10 și 15 ani: „Valiza Vorbelor Curajoase”, un proiect ce include 5 ateliere creative, desfășurate zilnic între 7 și 11 iulie 2025.

Scopul programului este de a dezvolta abilități esențiale de comunicare, exprimare creativă și implicare activă în comunitate, prin metode interactive și nonformale. Participanții vor fi încurajați să își găsească vocea, să își exprime ideile și să se conecteze prin joc, poveste și dialog.

15 copii vor participa gratuit la cele 5 ateliere, coordonate de formatorii Antonela Sofia Barbu (atelierele 1–4 – reprezentând Centrul Cultural Reduta) și Mihaela Hanganu (atelierul 5 – reprezentând Asociația ABC-DAR din Bârlad).

Programul atelierelor:

  1. Storytelling – Povești care prind glas
    Copiii vor crea povești pornind de la obiecte simbolice, învățând structura narativă prin jocuri și scriere creativă.
  2. Public Speaking – Glasul care inspiră
    Exerciții de prezentare și discurs public vor cultiva încrederea în sine și exprimarea clară în fața unui public.
  3. Comunicare – Vorbesc, ascult, înțeleg
    Copiii vor experimenta ascultarea activă, dialogul și rezolvarea creativă a conflictelor, prin jocuri și scenete.
  4. Interviu – Întrebările care apropie
    Participanții vor învăța cum să pună întrebări relevante, să fie curioși și empatici, realizând chiar și un interviu real cu un invitat din comunitate.
  5. Participare și implicare în comunitate
    Atelierul final va încuraja gândirea civică, lucrul în echipă și inițiativa prin proiecte simbolice pentru comunitate. Fiecare copil va deveni un „Ambasador cultural al comunității”.

La finalul programului, toți participanții vor primi o diplomă de recunoaștere pentru implicare și creativitate.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face în limita locurilor disponibile până la data de 5 iulie 2025: https://forms.gle/TTLT14wVaDPzZrmy6

 

ATELIER DE TEATRU – VORBE PE SCENĂ – în 5 iulie 2025

5 iulie, ora 13.00

Atelier de teatru pentru 9 – 15 ani

Gratuit pentru 15 locuri

𝐈̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐫𝐚𝐩𝐢𝐝𝐞: https://forms.gle/i32pwyxboJqwuUD19

Îți place să interpretezi? Să spui povești? Să fii cine vrei tu pe scenă?

Vino la atelierul de teatru cu Skepsis și transformă cuvintele în emoții, replicile în expresie și gândurile în spectacole! Inspirat din universul lui Matei Vișniec, acest atelier e locul ideal să înveți, să creezi și să strălucești.

 

 

ATELIER DE LECTURĂ PENTRU COPII – VREAU SĂ-MI CITEȘTI! – în 5 iulie 2025

Atelier de lectură pentru copii (9–15 ani)

5 iulie 2025, ora 12.00

Doar 15 locuri disponibile

Participare GRATUITĂ

𝐈̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞: https://forms.gle/i32pwyxboJqwuUD19

Dragă cititorule mic și curios,

Ești pregătit să pășești într-o lume plină de personaje magice, povești cu tâlc și cuvinte care prind viață?

În cadrul atelierului „Vreau să-mi citești!”, alături de Luiza Pop, bibliotecar cu suflet mare și voce caldă, vom porni în aventuri extraordinare pe urmele poveștilor scrise de Matei Vișniec – unul dintre cei mai iubiți autori români.

Vino să citim, să povestim, să visăm și să ne împrietenim cu literatura într-un mod interactiv și prietenos!

 

 

ATELIER DE MUZICĂ – DE LA VERS LA VIOARĂ – cu Dan-Liviu Cernat în 5 iulie 2025

Pentru copii și adolescenți 9 – 15 ani

5 iulie 2025, ora 11.00

Participare GRATUITĂ

Doar 15 locuri disponibile!

𝐈̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐚𝐢𝐜𝐢: https://forms.gle/i32pwyxboJqwuUD19

Descoperă magia muzicii și a versurilor într-un atelier de vioară plin de emoție și expresivitate, alături de maestrul Dan-Liviu Cernat!

Vei învăța cum sunetele pot spune povești, cum vioara poate traduce poezia și cum fiecare notă îți poate atinge sufletul. Un atelier ideal atât pentru începători, cât și pentru pasionații cu experiență!

Un eveniment inclus în cadrul proiectului cultural interdisciplinar „UN COPIL SĂDI O FLOARE… cu MATEI VIȘNIEC, VARUJAN VOSGANIAN & Complicii”.

 

 

ATELIER  DE FOTOGRAFIE – CUM SĂ SCRII ISTORIE CU APARATUL FOTO? susținut de artistul vizual Vasile Sârb în 4 iulie 2025

Vârsta: 9 – 15 ani

4 iulie 2025, ora 15.00

Participare gratuită

Doar 15 locuri disponibile!

𝐈̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐢𝐜𝐢:

https://forms.gle/i32pwyxboJqwuUD19

Învață să vezi lumea altfel și să surprinzi cu aparatul foto momente care pot deveni istorie! Vei afla cum să compui un cadru, cum să observi detalii nevăzute și cum să exprimi emoții prin imagini.

Dacă îți place să fotografiezi sau vrei să înveți cum să spui povești vizuale, acest atelier este pentru tine!

Fii parte din proiectul UN COPIL SĂDI O FLOARE…, un eveniment interdisciplinar unde arta și creativitatea prind viață!

 

 

ATELIER  DE REALIZARE DE AFIȘE – CUM SE CONSTRUIEȘTE UN AFIȘ – cu artistul vizual Vasile Sârb în 4 iulie 2025

Pentru copii și adolescenți cu vârste între 9–15 ani

4 iulie 2025, ora 14.00

Doar 15 locuri disponibile!

Atelierele sunt gratuite. Înscrierea rapidă aici: https://forms.gle/i32pwyxboJqwuUD19

Descoperă cum culoarea, forma și textul pot deveni un limbaj artistic puternic. Creează-ți propriul afiș, învață de la un profesionist recunoscut și lasă-ți imaginația să se exprime liber!

Fii parte din proiectul „UN COPIL SĂDI O FLOARE…” – un eveniment interdisciplinar unde arta și cuvântul devin poduri către viitor!

 

 

ATELIER DE CHITARĂ ȘI POEZIE – POEZII PE ȘASE CORZI – CUM SE CONSTRUIEȘTE UN CÂNTEC? în 4 iulie 2025

Atelier gratuit pentru copii și adolescenți (9–15 ani)

4 iulie 2025, ora 13:00

Locuri limitate: doar 15 participanți!

𝐈̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞-𝐭𝐞 𝐫𝐚𝐩𝐢𝐝 𝐚𝐢𝐜𝐢: https://forms.gle/i32pwyxboJqwuUD19

Te-ai întrebat vreodată cum se naște un cântec? Te invităm la un atelier interactiv unde poezia devine muzică și chitara spune povești!

Împreună cu Silvan Stâncel și Cristian Alexievici, pornim de la versurile lui Matei Vișniec și le transformăm în melodii pline de emoție.

Ce vei face?

Vei învăța cum se îmbină cuvintele cu acordurile.

Vei cânta, crea, experimenta.

Vei descoperi magia din spatele muzicii.

Hai să transformăm poezia în cântec și emoțiile în armonii!

Fii parte din proiectul „UN COPIL SĂDI O FLOARE…” – un proiect interdisciplinar unde arta și cuvântul devin poduri către viitor!

 

ATELIER DE MONOTIPIE cu artistul vizual Agata Secelean în 15 mai 2025

Centrul Cultural „Reduta” a dat startul înscrierilor pentru un nou atelier de monotipie, coordonat de artistul vizual Agata Secelean.

Vă invităm la o sesiune originală de învățare a ceea ce înseamnă monotipia, noi metode pe care le puteți folosi ca începători și cum să integrați într-o lucrare de artă această tehnică de printare manuală. Participanții află și cum se transferă pe hârtie compoziția realizată cu tehnica monotipiei.

Atelierul este facilitat de Agata Secelean, artist vizual din Brașov, cu o experiență de peste 20 de ani în lumea artei. În lucrările ei de pictură și cele de grafică folosește și tehnica monotipiei.

Atelierul este dedicat adolescenților și adulților.

Activitatea se va desfășura pe 15 mai 2025, la Centrul Cultural „Reduta”, în Sala de Consiliu de la etaj, începând cu ora 17.00. Durata unei sesiuni de lucru este de două ore.

Participarea este gratuită pentru maximum 10 persoane.

Înscrieri pe adresa: centrulculturalredutabv@gmail.com până pe 9 mai 2025 la ora 16.00!

Pentru înregistrare sunt necesare numele și prenume, dar și numărul de telefon. Vârsta minimă de participare este de 15 ani.

 

 

ATELIER DE MONOTIPIE cu artistul vizual Agata Secelean din data de 28 februarie 2025

Ne pregătim pentru începutul primăverii cu un atelier fresh de monotipie la Centrul Cultural Reduta!

La atelier învățăm tehnici de monotipie și cum facem o compoziție cu o combinație de culori folosind tehnica monotipiei.

Cum transferăm pe hârtie forme diferite ?

Atelierul este facilitat de Agata Secelean, artist vizual din Brașov, cu o experiență de peste 20 de ani în lumea artei.

În lucrările ei de pictură și cele de grafică folosește și tehnica monotipiei.

Atelierul este dedicat adolescenților și adulților. Are loc în 28.02.2025 la Centrul Cultural Reduta, în Sala Arcadia, la ora 17.00. Durează două ore.

Participarea este gratuită pentru maximum 10 persoane.

Pentru înscrieri vă rugăm să trimiteți un mail la adresa: centrulculturalredutabv@gmail.com până la data de 20 februarie 2025.

Participarea este gratuită !

ATELIERE DE TEATRU – ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI în 27 martie 2025 

Centrul Cultural ,,Reduta” Brașov prin Serviciul Programe Culturale continuă și în acest an seria atelierelor pentru copii. De Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie 2025, vor fi organizate două ateliere deosebite.
Primul atelier, cu începere de la ora 17.00, este special conceput pentru elevii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Activitatea susținută de artistul Iulian Ene vizează confecționarea și mânuirea păpușilor de teatru.


Al doilea atelier, cel de artă teatrală, începe de la ora 19.00 și este dedicat copiilor și adolescenților cu vârste între 12 și 18 ani. De la actorul Silvian Duică participanții vor deprinde și exersa elemente de artă teatrală – mișcare și vorbire scenică, dialog, mimică, improvizație.
Cerințe pentru atelierul de artă teatrală: pantaloni lejeri și pantofi sport.

Activitățile sunt gratuite!

Ziua Mondială a Teatrului este marcată în fiecare an la 27 martie, încă din 1962, la inițiativa Institutului Internațional de Teatru. Activitățile organizate cu această ocazie sunt concepute atât în vederea conștientizării valorii artei teatrului în toate formele sale, cât și pentru a facilita comunităților din domeniu promovarea activităților specifice.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.