Au început înscrierile la CONCURSUL NAȚIONAL DE ANIMAȚIE „WORLD OF ANIMATION”, ediția a III-a 2024 din 17 iunie

Au început înscrierile la CONCURSUL NAȚIONAL DE ANIMAȚIE „WORLD OF ANIMATION”, ediția a III-a 2024 din 17 iunie

Centrul Cultural „Reduta” prin Serviciul Programe Culturale organizează în perioada 17 iunie – 17 octombrie 2024, cea de-a treia ediție a Concursului de animație „WORLD OF ANIMATION”.

Concursul se va desfășura într-o singură secțiune, luându-se în considerare că realizarea producțiilor, indiferent de modul de abordare artistic, este la fel de complexă, iar volumul de muncă și ingeniozitatea sunt laborioase în oricare dintre abordările participanților.

În concurs sunt acceptate producții care pot să cuprindă teme diferite, neexistând un subiect predefinit. Nu se admit lucrări cu conținut obscen sau care promovează probleme de natură să aducă prejudicii de imagine socială sau personală.

Criteriile de jurizare sunt: calitatea animației, calități tehnice (render, light, linie de desen sau realizare), claritatea transpunerii mesajului vizual, creativitatea şi originalitatea.

Înscrierea în concurs se va face pe baza trimiterii fișei de înscriere și a lucrării pe adresa de e-mail centrulculturalredutabv@gmail.com.

Termenul limită de trimitere al producțiilor este 17 octombrie 2024, câștigătorii urmând a fi anunțați până pe data de 28 octombrie a.c.

Premiile acordate sunt:
MARELE PREMIU „WORLD OF ANIMATION”– 6000 RON
PREMIUL I – 4500 RON
PREMIUL al II-lea – 4000 RON
PREMIUL al III-lea – 3500 RON

* Valoarea premiilor este impozabilă

Descarcă REGULAMENT

Descarcă FIȘĂ DE ÎNSCRIERE

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.