Despre noi

Centrul Cultural „Reduta” este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cultură din Brașov. Vechea clădire a „Redutei” ridicată în secolul al XVIII-lea, situată în Centrul Istoric al orașului, pe Strada Teatrului (actuala stradă Apollonia Hirscher), a servit inițial ca teatru, sală de concerte și baluri. Descarcă planul sălii.

A fost demolată in anul 1892 și reclădită între anii 1893-1894. Noua „Reduta”, sau Casa de Concerte, a fost construită după planurile inginerului orașului Christian Kertsch, în stilul baroc cu elemente rococo. Pe faţadă, în stilul renaşterii italiene, se află busturile lui Wagner, Schumann, Mozart, Beethoven, Goethe, Schiller și Shakespeare.

A purtat numele de „Reduta” după o vestită sală de spectacole din Viena și a functionat ca cinematograf, teatru și sala de baluri și concerte.În 1948 a fost dată în folosința Teatrului de Stat pană in martie 1959. Din acest an a fost transferată Palatului Culturii, care, în prezent, poartă numele de Centrul Cultural „Reduta”. „Reduta” dispune de o sală de spectacole cu un număr de 370 de locuri, sala de balet “I.C.Vasiliu”, sala de muzică „Franz Liszt” cu o capacitate de 70 locuri, sala Arcadia (la subsol), Sala de Consiliu cu o capacitate de 30 locuri. Imobilul ce adăposteste

Centrul Cultural este nominalizat monument istoric și face parte din Centrul Istoric al Municipiului Brasov, cu titlu de rezervație de arhitectură.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.