Serviciul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Cultural „Reduta”, vă invită marți, 10 decembrie 2019, începând cu ora 13:00, la vernisajul Expoziției Naționale de Fotografie Etnografică „Oameni și datini”, care va avea loc în foaierul Centrului Cultural „Reduta”.
Pentru al cincilea an consecutiv, Serviciul Cultură Tradiţională a fost organizatorul unui concurs național de fotografie etnografică unde s-au înscris 51 de fotografi ale căror lucrări acoperă diferite zone etnografice ale ţării.
Desfășurat în perioada 1 – 31 octombrie, concursul a fost structurat în două secțiuni – portret și momente etnografice, câștigătorii acestei ediţii fiind:
MARELE PREMIU „OAMENI ȘI DATINI” – CALISTRU CRISTIAN, Botoşani – Baba
SECȚIUNEA PORTRET
Premiul I – TORDAI EDE, Tg. Mureş – Fata cărbunarului
Premiul al II-lea – PETŐ BRUNO, Satu Mare – Sentimente
Premiul al III-lea – VENEDICT CRISTINA, Botoşani – Prieteni
SECȚIUNEA MOMENT
Premiul I – INCZE DOMOKOS, Miercurea Ciuc – La fân
Premiul al II-lea – KUTI ZOLTAN, Miercurea Ciuc – Tristeţe la Fărşang
Premiul al III-lea – VENEDICT CRISTINA, Botoşani – Prezentare formaţie
„Expoziția cuprinde pe lângă fotografiile câștigătoare, cele mai bune lucrări cu caracter etnografic, din domeniul culturii tradiționale materiale sau imateriale – obiecte de patrimoniu cultural tradițional, obiceiuri, costume populare, portrete, ocupații și arhitectură tradițională. Pe măsură ce elementele de civilizaţie sătească dispar, fotografia etnografică rămâne una dintre puţinele surse de informare în domeniu”, au declarat organizatorii.
Expoziţia din foaierul Centrului Cultural „Reduta” va fi deschisă publicului braşovean în perioada 2 decembrie 2019 – 10 ianuarie 2020.
Vă aşteptăm, aşadar, să descoperim prin intermediul fotografiei, cei mai frumoşi oameni şi cele mai interesante obiceiuri din ţara nostră!