Ansamblul de Dansuri Populare Germane „Korona”, cel mai cunoscut ansamblu de dansuri populare germane este prezentat la toate sărbătorile din oraş, dar şi peste hotare de către doamna Dagmar Cloos.
Dagmar Cloos și-a început cariera de dansatoare din fragedă copilărie, când spectatorii săi erau părinţii şi rudele. Abia după Revoluţia din 1989 s-a înscris la cursuri de dans specializate, la Centrul Cultural Reduta, unde făcea şi dans sportiv.
„Coregraful de la care am învaţat tot ce se putea la vremea aceea şi care mi-a inoculat microbul care se numeşte dans a fost domnul Ioan Corneliu Vasiliu, cel mai mare coregraf de gen al Braşovului. Atunci mi-am dat seama că dansul este o pasiune care nu trece niciodată, este ca o boală”, îşi aminteşte Dagmar.
Din anul 1994 Dagmar a activat în Ansamblul de dansuri germane al Forumului German, iar după şase ani şi-a înfiinţat propriul ansamblu. Din anul 2000, Dagy, cum îi spun prietenii, este maestru coregraf în folclor şi ştie atât stilurile nemţeşti, cât şi pe cele româneşti.
Tot atunci a înfiinţat şi Ansamblul de Dansuri Populare Germane „Korona”. „Ansamblul se bazează pe menţinerea tradiţiilor folclorice germane, fiind singurul ansamblu cu acest specific din Braşov.
Promovează obiceiuri şi tradiţii culese în special din Ţara Bârsei, dar şi din alte zone ale Transilvaniei”, spune Dagmar. A înfiinţat şi o fanfară. „Din punct de vedere etnic, fanfara se compune din saşi, români şi maghiari, cel mai viu exemplu de convieţuire armonioasă interetnică, pe meleaguri transilvănene. Repertoriul abordat se bazează pe muzica tradiţională de fanfară: marşuri, polci, valsuri, dansuri populare, dar cuprinde şi piese clasice, aranjamente moderne, muzică românească şi din repertoriu internaţional”, spune Dagy. Dangmar Cloos a înfiinţat la Braşov şi Asociaţia Culturală Korona. În ansamblul condus de instructoarea de dans sunt şi români şi maghiari, care învaţă limba germană pentru a putea înţelege mai bine cultura şi dansul german. De curând, Dagmar a urmat cursurile de dans Romana, creat de Iacob Mureşianu în jurul anului 1850, ca dans de societate românesc.
„Am început deja să montăm dansul Romana, împreună cu formaţia noastră, iar pe viitor aş vrea să fac coregrafia câtorva dansuri medievale, pe care să le prezentăm la evenimente”, mai spune Dagmar. Coregrafei îi place cel mai mult să danseze după ritmurile Ländlerul, fiind îndrăgostită de vals şi pentru că este dansul reprezentativ al saşilor.