Dansul și muzica populară, dezvăluie într-o manieră sinceră și directă aspirațiile și sentimentele oamenilor, însoțind fidel omul atât în momentele sale de bucurie, cât și în cele de mâhnire, exprimând: caracterul, temperamentul, forța, agerimea, înțelepciunea și umorul poporului.
Începuturile ansamblului folcloric se datorează instructorului Ion Rinea, care în anul 1946, a format o echipă de dansuri din băieți de la Liceul Șaguna și fete de la Liceul Sanitar. Aceștia au participat la primul concurs sindical din acea vreme obținând premiul III.
În anul 1948, echipa fost preluată de doamna Munteanu, iar în 1949 de Ioan Corneliu Vasiliu. În anul 1955, Ioan Corneliu Vasiliu a stabilit și montat un vast repertoriu de dansuri românești, ungurești, rusești și țigănești, creând o formație de dansuri puternică, având posibilitatea de a pune în scenă în orice clipă, un spectacol folcloric.
Acest moment s-a constituit ca fiind embrionul propriu-zis al viitoarei ,,POIENIȚA”. Excepționalele realizări ale viitorului ansamblu ,,Poienița” au devenit evenimente de neuitat pe toate scenele lumii.
Repertoriul ,,Poieniței” cuprinde dansuri și suite din mai toate zonele folclorice ale țării, dansuri cu temă, dansuri maghiare și germane, a căror execuție se ridică la o înaltă măiestrie artistică, fapt care a situat formația de dansuri populare, în rândul celor mai bune din țară.
În prezent, Ansamblul folcloric ,,Poienița” este format din tineri: elevi, studenți, tineri cu diferite profesiuni, toți pasionați de dansul popular.
Ansamblul a fost condus din anul 1995 de prof. Pepine Benone, un împătimit al folclorului românesc.
Ansamblul încearcă să continue tradiția începută din anii de înființare,1968, păstrând o parte din repertoriu, dar care este îmbogățit permanentic.
,,Poienița” se remarcă la toate spectacolele la care participă, la concursuri și festivaluri naționale și internaționale, bucurându-se de aprecierile publicului spectator, atât pentru interpretare, cât și pentru frumusețea și autenticitatea costumelor populare, fiind mesagerul culturii tradiționale, un element important în integrarea valorii culturale românești în plan european și universal.
Primele premii obținute au fost în Cehoslovacia (1962 – Premiul I – Festivalul Internațional – Strajnicze, Cehoslovacia), Cairo (1964 – Marele Premiu – Festivalul de Folclor – Cairo, Egipt), Cipru (1966 – Premiul I – Festivalul Folcloric – Limassol, Cipru), Grecia (1966 – Locul I – Festivalul de la Lefcas, Grecia).
În 1968 Ansamblul folcloric “Poienița” a participat la prima ediție a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” – Brașov, România.
Ansamblul folcloric POIENIȚA al Centrului Cultural Reduta este coordonat în prezent de Hoisan-Taraş Roxana-Maria, absolventă a Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei.
Ansamblul folcloric Poienița a reprezentat Centrul Cultural Reduta la INTERNAȚIONAL AYVALIK ,,HOLD OUT THE OLIVE BRANCH” DANCE FESTIVAL în perioada 8 – 12 septembrie 2023 în Turcia.