GALA DE PREMIERE – Concursul Național de Animație „WORLD OF ANIMATION”, Ediția a II-a în 18 noiembrie

GALA DE PREMIERE – Concursul Național de Animație „WORLD OF ANIMATION”, Ediția a II-a în 18 noiembrie

Centrul Cultural Reduta vă invită la Proiecția de scurtmetraje de animație și la Gala de premiere a Concursului Național de Animație „WORLD OF ANIMATION”, ediția a II-a în 18 noiembrie, la ora 19.00.

În concursul desfășurat în perioada 12 iunie – 10 octombrie s-au înscris 16 producții care cuprind teme diferite, povești emoționante din anii 90′, povești despre frământările oamenilor, dar și despre personaje care trăiesc pe o altă planetă.

Juriul format din președinte Ovidiu Georgescu (regizor, profesor universitar doctor) și membrii – Elena Ciolacu (câștigătoarea Marelui Premiu „WORLD OF ANIMATION” ediția I, 2022), Estera Oșorhan (artist vizual brașovean) a avut o misiune importantă și a ales câștigătorii concursului la ediția din acest an.

În evaluarea concurenților, s-a ținut cont de următoarele criterii: calitatea animației, calitățile tehnice (render, light, linie de desen sau realizare), claritatea transpunerii mesajului vizual, creativitatea și originalitatea.

Ca o noutate, la ediția din acest an va fi acordat Premiul special „Cheesy” – personajul principal al concursului în valoare de 1500 lei.

Marele PREMIU va fi în valoare de 4500 lei, urmând ca premiile I, II și III să fie acordate astfel:

Premiul I – 3500 lei
Premiul II – 3000 lei
Premiul III – 2500 lei

Cele 16 producții înscrise în concurs aparțin atât freelancerilor, cât și studiourilor de animație.

Vă așteptăm în 18 noiembrie, de la ora 19.00 pentru a fi alături de concurenți la Gala de premiere și pentru a viziona scurtmetrajele de animație din cadrul Concursului Național de Animație „WORLD OF ANIMATION”.

CĂLIMAN VALERIU, freelancer – Pop
CÂRCIOVA ADRIAN, Baboon Studio SRL – Maximiliam, Mileuri&Bibelouri
CAVADIA ALINA, UNATC – Asistență pufoasă
COSTACHE MIRUNA-ELENA, UNATC – Trick or Treat
DĂNCIULESCU VERONICA ȘTEFANIA, Facultatea de Arte și Design Timișoara – Secunda fericirii
FAZAKAS SZABOLCS, ASOCIAȚIA CULTURALĂ VISUS, Legendarium Animation Studio – Uriașii Tisei
GEORGE ve GÄNAEAARD, HORIA CUCUTĂ, MC Pătrat Film SRL – Thank you for your teeth!
GHEORGHE ALINA, UNATC – Degete de sticlă
GHERGHEVICI CĂLIN, UNATC – Vecinul
IVAȘCĂ EMY-MIREL, freelancer – Zidane Roulette
MICORICI ANDREI-RĂZVAN – Uniform
MIHOLCSA DÁVID-LEHEL, freelancer – Cuibul cristelului de câmp
POP IOANA LAURA, Camera-etc – Miroir
SOCOR RUXANDRA, UNATC – Nu mă uita
SPRIANU ANDREI, freelancer – Amnesia Escape
TUDOSE RAREȘ, UNATC – Barza

INTRAREA ESTE LIBERĂ !

Concursul Național de Animație „WORLD OF ANIMATION”  face parte din proiectul ACT ART implementat de Centrul Cultural ,,Reduta” prin Serviciul Programe Culturale cu scopul de a reconecta creatorii de artă la activități colaborative și interdisciplinare, artă și tehnologie.

AP-12 – Acordul Părinților 12: filmele pot fi văzute de copii cu vârsta de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții sau familia. Aceste producții conțin violență fizică, psihică și de limbaj minimă ca durată, intensitate și număr de scene, dar și nuditate fără conotații sexuale.

Evenimentul este parte integrantă a proiectului ACT ART, ediția a II-a, organizat de Centrul Cultural “Reduta” în perioada 13-18 noiembrie 2023.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.