Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională vă oferă o serie de interviuri realizate de Gabriela Bularca cu artizani din județul Brașov.
Cel de-al doilea material îl prezintă în 26 iulie 2023 pe Cornel Sculean, creatorul popular care duce mai departe un vechi meșteșug din Țara Bârsei, pictura pe sticlă.
Coborâtor de neam din Șcheii Brașovului, a încercat de-a lungul timpului prin icoanele sale să reînvie satul de altădată al bunicilor.
Este absolvent al Facultății de Geografie. De mic copil a fost atras de folclor, de meșteșuguri și de tradiții. Fiind autodidact, arta picturii pe sticlă a învățat-o singur. La început de drum i-au fost călăuză câteva filmări realizate la Muzeul Astra cu Nicolae Suciu din Cincu, ultimul iconar al Țării Făgărașului, dar și câteva cărți de la Prima Scoală Românească.
Pictează icoane naive, în stilul picturii tradiționale specifice Ţării Bârsei. Tehnica de realizare a icoanelor, este pictura în ulei și acrilic pe dosul sticlei. Ramele icoanelor sunt simple, realizate din lemn de brad, tei, sau de paltin.
A reprezentat Brașovul și România de-a lungul timpului, în calitate de ambasador al artei tradiționale românești în următoarele orașe: Bonn, Linz, Rotterdam, Torun și Nurrnberg.
Din dorința de a transmite mai departe generației tinere meșteșugul iconăritului și valorile tradiționale românești, a organizat împreună cu colegii lui, dar și cu diferiți parteneri culturali din Brașov, tabere de creație pentru elevi. Multe dintre aceste tabere au fost realizate în cadrul unor proiecte finanțate de AFCN: Breslele Brașovului între Tradițiie și Modernitate 2012, Micii Artizani din Țara Bârsei 2017, Caravana artizanilor 2018, Casa Bunicii, fereastră spre viitor 2019.
Ce reprezintă icoana pe sticlă?
Cornel Sculean: Icoana pe sticlă am descoperit-o în liceu, deși începusem să pictez din școala generală, peisaje și case de la țară, inspirate din fotografii și din reviste. Tehnica de lucru a fost foarte simplă, mai ales că aveam toate materialele în casă, vopsele, pensule și niște rame cu sticlă. Așa că am trecut la studiu citind atât pe Ion Muslea cât și pe Dancu, ambele cărți fiind considerate biblii ale picturii pe sticlă din Transilvania. Analizând cu atenție fotografiile, am descoperit în icoane satul transilvănean de altădată. Pentru mine icoana, este o fereastră spre satul bunicilor, o fereastră spre țăranul român ce s-a nevoit sute de ani pe aceste meleaguri. Într-un cuvânt, eternitatea – legătura cu strămoșii noștri.
Când ați descoperit dragostea pentru iconografie?
Aici e un pic mai greu de răspuns. Teoretic, dragostea de iconografia țărănească și de satul românesc am avut-o sădită în suflet de mic. Eu, după mamă, mă trag din Șcheii Brașovului, am crescut cu dragostea de tradiții în casă, cu emoție și înflăcărare la vederea junilor, cu smerenie de Paște, cu dragoste de colinde și cozonac de Crăciun. Putem spune că o pecete importantă în drumul meu prin tradițiile strămoșilor a fost pusă la vârstă de 10 ani când am descoperit emisiunea Tezaur folcloric realizată de Mărioara Murărescu. Atunci i-am ascultat pentru prima oară pe Nicolae Furdui Iancu și pe Sofia Vicoveanca. A fost dragoste la prima vedere, atât pentru muzica populară, cât și pentru tradițiile strămoșilor noștri. Legat de începuturile picturii pe sticlă, am început să pictez din clasa a 11-a, prin ‘96 sau ‘97, în paralel cu câteva ore de sculptură cu domnul Purcărea.
În realitate, meșteșugul iconografiei l-am început serios din anul 2001, când am participat la primele expoziții și la primele târguri. Am descoperit valoarea reală a icoanei pe sticlă și rolul pe care îl pot avea în promovarea tradițiilor și culturii poporului nostru.
Care a fost prima icoană pictată?
La această întrebare va trebui să dau două răspunsuri. Prima lucrare pe sticlă a fost o pictură cu Pruncul Iisus și doi îngeri, inspirată de pe o vedere catolică. Mult mai târziu, prima icoană țărănească a fost Sfântul Proroc Ilie. Deși aveam în casă o icoană veche cu Nașterea, moștenită de la străbunica mea și pe care o desfăcusem și o copiasem demult pe hârtie, prima icoană desenată cu creionul de mine și apoi conturată și colorată a fost Sfântul Ilie.
Cum ați învățat să pictati. Ati fost ucenicul unui meșter?
Pictura pe sticlă am învățat-o singur. Am fost autodidact. La televizor am văzut o emisiune despre Nicoale Suciu, ultimul iconar al Țării Făgărașului, și mai apoi l-am întâlnit la muzeul de etnografie.
L-am urmărit cum lucrează. Practic am furat meseria. Domnul Suciu spunea că meșteșugul nu se învață, trebuie să-l ai în suflet. Se pare că m-am născut cu meșteșugul în suflet. Nu știu dacă în neamul meu o fi existat vreun iconar, penttru că în Șcheii Brașovului, iconăritul a murit de mult, înainte de al doilea Război Mondial.
Care este tehnica de lucru?
Tehnica de lucru este relativ simplă și un pic pe dos. Icoana pe sticlă se pictează invers, pe dosul sticlei. Întâi facem conturul icoanei cu negru cu o pensula subțire, scrierea icoanei se numește, apoi se fac umbrele și luminile, faldurile cum se numeau pe vremuri, apoi se colorează fiecare câmp și dacă este cazul la final se aplică foița de aur. Asemeni meșterilor de pe vremuri eu îmi desenez tiparele singur. În Schei tiparele se numeau izvoade. Pe vremuri se picta cu vopsele naturale obținute din pigmenți adică prin pisarea mineralelor și rocilor. Aceste prafuri fine se amestecau cu apă, gălbenuș de ou și clei de oase de iepure. Ca emulsie se putea folosi și ulei sau un lac de protecție. Un fel de vopsele de ulei. Eu pictez cu vopsele acrilice.
Care este icoana pe care o îndrăgiți cel mai mult?
Nu m-am gândit niciodată ce icoană îndrăgesc mai mult. Pe toate le îndrăgesc pentru că toate sunt creațiile mele. Dar țin mult la două icoane Sfântul Gheorghe și Bunăvestire, pentru că sunt muncite și aduse prin elementele de decor in vatra scheilor.
După atâția ani de pictură aveti vreun regret legat de această activitate?
Regret legat de acest meșteșug nu am, poate doar faptul că am pictat prea puțin în acești ani. Nemulțumiri am multe. De exemplu, la noi s-a înțeles greșit noțiunea de suvenir. Sunt foarte multe magazine și tarabe care vând suveniruri, adică kitshuri din China, Turcia și alte astfel de țări.
De fapt ce reprezintă un suvenir, o amintire plăcută dintr-o vacanță, un cadou pentru cei dragi? Conform definiției ar trebui să găsim o vedere, un magnet, poate o sticlă de vin sau un produs alimentar și cu siguranță un produs de artă tradițională.
Nemulțumirea mea de ani de zile provine din această ecuație din care exact arta tradițională lipsește cu desăvârșire, de multe ori chiar și din târguri.
Până și ceramica care se vinde prin magazine nu este produsă de meșterii olari, fiind importată din China.
Material realizat de Gabriela Bularca, referent în cadrul Serviciului Cultură Tradițională.
