Piesă de teatru: SOȚ DE VÂNZARE în 2 martie

Piesă de teatru: SOȚ DE VÂNZARE în 2 martie

Centrul Cultural Reduta Brasov va găzdui piesa de teatru  ,,Soț de vânzare” după Mihai Zadornov cu Maria Radu, Ana Odagiu și Marius Gîlea în 2 martie 2023 de la ora 19.00.

Regia: Marius Gîlea.

Descriere:

Oxana (o tânără „modernă” până în vârful unghiilor, frumușică, ușor naivă, dar extrem de determinată) îi propune Elenei Vladimirovna (nevastă de profesie, trecută de prima tinerețe, însă inteligentă, cu „look” și inițiată în metehnele vieții) o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al mult doritului ei soț contra tentantei sume de ,,douăj’ de mii”.

Andrei Vasilievici (mascul veritabil care trăiește cu voluptate criza vârstei de mijloc) pare să facă toți banii. Va fi însă de acord cu această tranzacție? Vor reuși cele două femei să încheie incredibilul contract?

Subiectul tratează original și picant, eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte cu multiple și intense răsturnări de situații.
Cu sau fără acordul celor implicați, singura garanție oferită e o seară plină de umor și râsete-n cascade!

Pregătiți-vă pentru o experiență care vă va schimba cu siguranță percepția despre căsnicie și…teatru românesc underground!

Bilete online: https://www.ticketstore.ro/ro/bilete/3423/sot-de-vanzare-brasov-centrul-cultural-reduta-brasov-2-martie-2023

 

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.