PREMIERĂ! Spectacol de teatru CE VINE DUPĂ…în 2 octombrie

PREMIERĂ! Spectacol de teatru CE VINE DUPĂ…în 2 octombrie

Actorii Silviu Dudescu și Iza Porumb vă dau întâlnire la premiera piesei CE VINE DUPĂ…de Mihai Ignat în data de 2 octombrie 2023, de la ora 19.00 la Centrul Cultural Reduta.

Piesa ,,Ce vine după…”  produsă de Artiz Theatre Company continuă, într-un fel, poveștile de cuplu din ,,Crize”, piesa care l-a consacrat pe autor ca pe unul dintre cei mai mari autori contemporani.

,,Crize” a primit premiul BBC și Uniter pentru cea mai bună piesă, fiind cea mai jucată piesă de Mihai Ignat.

,,Ce vine după…” este împărțită în patru tablouri, iar umorul de situație este fin și replicile au o prospețime debordantă, frizând uneori absurdul în stilul filmelor lui Woody Allen.

Actorii din distribuție și-au pus în valoare fiecare nuanță punând cu umor și naturalețe amprenta personală.

Regia deși pare, la prima vedere, minimalistă este încărcată de simboluri, coloana sonoră bine aleasă (regizorul fiind și student la Conservator anul trei), muzica vine în ajutorul textului sugerând și anticipând ce va urma.

Surpriza vine la premieră când prima parte muzicală va fi cântată live.

Vă așteptăm la un spectacol inedit, fin, care vă va face să vă gândiți după vizionare, care este rolul vostru în cuplu și dacă reușiți să vă ridicați la așteptările partenerului.

Un spectacol despre iubire, singurătate și dezamăgiri.

Bilete online: https://www.iabilet.ro/bilete-brasov-ce-vine-dupa-88801/

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.