Îmblânzirea scorpiei – My Kate

Scenariu de Radu Aldulescu după William Shakespeare
Kate și Petrucchio – războiul sexelor

Publicul va fi cucerit prin jocul exploziv al actorilor, prin strălucirea textului, dar și prin mijloacele de expresie ale comediei și teatralității, spectacolul fiind selectat în prestigiosul Festival Internațional Shakespeare organizat la Craiova și  desemnat ,,Spectacolul de teatru al anului 2019, la Brașov”. Vom putea trăi împreună starea unui Shakespeare extrem de contemporan nouă, o experiență shaking-scene. Și cât de actuală este încă tema acestor încleștări masculin-feminin, din a căror intensitate va țâșni, miraculos, dragostea! Dragostea a fost și este pentru cei curajoși, iar aici avem caractere puternice și insolite, generatoare de empatie pentru publicul de azi, îndeosebi pentru tineri.

Dorința de a iubi și de a fi iubit există în fiecare dintre noi, însă felul în care acest spectacol ne-o induce este unic. Proiectați pe fundalul unui peisaj de sfârșit de lume, Katarina și Petruccchio se confruntă într-un război al sexelor, cu ardoare, spirit și simț al umorului exploziv, ca și cum ar fi primii/ultimii de pe pământ.

”I must be cruel only to be kind” –  deviza hamletiană i se potrivește și lui Petrucchio, care dezvoltă o strategie de vindecarea a sufletului ei rănit de prea multe decepții. Iar Kate, cu toate că este atrasă de Petrucchio, și-a închis porțile sufletului, nu mai crede că i se poate întâmpla acea iubire absolută, puternică și regeneratoare, după care tânjim. „N-ai făcut nici drumul jumătate ca că-mi pătrunzi în suflet”, îi spune ea. Însă, ca un foarte bun psihanalist, Petrucchio intuiește rănile și frustrările care au făcut-o pe Katarina să-și pună platoșele durității și să-și cultive agresivitatea împotriva tuturor bărbaților. Etapele „îmblânzirii”, din această perspectivă, vor genera o suită de situații surprinzătoare ce vor culmina cu marea cădere a măștilor și platoșelor Katarinei și cu izbucnirea iubirii în forma ei pământeană și nepământeană, de izvor al vieții, într-o lume tot mai afectată de lipsa de comunicare, narcisism și tocire a sensibilității. O sărbătoare shakespeariană, pentru toți, cu mijloacele de expresie ale prezentului.

Echipa spectacolului:

Scenariul: Radu Aldulescu
Petrucchio: Mihai Nițu
Katarina: Patricia Ionescu
Regia artistică și ilustrația muzicală: Alina Hiristea
Cadru vizual: Șerban Savu, artist vizual (onorific)
Video edit și mapping: Iulia Pană
Regia și selecția muzicală: Alina Hiristea

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.