METRONOM debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul trecut la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard este prezentat publicului la Centrul Cultural Reduta în data de 21 februarie 2023, la ora 19.00.
Acest „film sublim de frumos” (The Upcoming) este distribuit de Strada Film International și a avut premiera în cinematografe pe 4 noiembrie 2022.
Sinopsis:
În timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc și scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă. Când el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață.
Trailerul filmului ce poate fi vizionat pe: https://youtu.be/7w3kHVfG8ic a fost lansat în cadrul festivității de deschidere a anului școlar de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr în prezența producătorului Cătălin Mitulescu și a actorilor: Andreea Bibiri (absolventă a liceului), Mara Bugarin, Mara Vicol, Șerban Lazarovici, Marius Boboc, Mihnea Moldoveanu, Tiberius Zavelea, Briana Macovei și Andrei Miercure, marcând astfel arcul de timp de 50 de ani de la perioada prezentată în film.
„E o bucurie să fim prezenți la începerea școlii, în libertate, fără război, fără online și că putem să ne facem planuri, spre exemplu, să ne vedem din 4 noiembrie în cinematografe!” declara Șerban Lazarovici.
„Am jucat un personaj care purta matricola Liceului Lazăr și mă bucur tare că elevii de aici sunt primii care văd trailerul filmului nostru.” a spus Mara Bugarin.
„Metronom e o adevărată experiență care trebuie neapărat trăită la cinema.” – exclama Mara Vicol.
Premiera națională a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde aproape 4 000 de spectatori au aclamat pelicula.
Metronom a fost până acum apreciat deopotrivă de public și presa de specialitate: „un film sublim de frumos” exclamau cei de la The Upcoming, în timp ce Variety titrează „un omagiu adus acestei generații de români”. Hollywood Elsewhere consideră filmul „o dramă politică aproape perfectă”, iar Disappointment Media asigură că „nu e un film pe care să-l uiți prea curând”.
Distins recent cu Premiul ,,Nechama Rivlin” pentru cel mai bun film internațional la Jerusalem Film Festival, Metronom este o producție Strada Film Internațional (România), Midralgar (Franța) și Chainsaw Europe, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, La Region Nouvelle-Aquitaine, cu suportul Catena, OMD România și Friesland Câmpina.
Bilete online: și la casieria Centrului Cultural Reduta.