Spectacol de teatru DOAMNA JEKYLL și DOAMNA HYDE în 21 septembrie

Spectacol de teatru DOAMNA JEKYLL și DOAMNA HYDE în 21 septembrie

În 21 septembrie, de la ora 19.00 pe scena Centrului Cultural Reduta vor urca actorii Dorina Roman, Monica Codreanu și Silviu Dudescu în comedia ,,Doamna Jekyll și Doamna Hyde”.

Bilete online AICI.  

O comedie neagră despre două doamne botezate intenționat Jekyll și Hyde, după numele celebrului Jack the Ripper ( Spintecătorul ), personaj a cărui identitate reală nu a fost descoperită niciodată.

,,Ce pot face două doamne singure atunci când în vizită apare un musafir nepoftit?.  La ceas de seară funcționarul de la gaze vine să verifice contoarele.  O comedie spumoasă cu răsturnări de situație, care provoacă hohote de râs!

Un spectacol în regia lui Cristian Ioan.

Cristian Ioan, regizor, are o experiență de 47 de ani în coordonarea de proiecte teatrale și regie de teatru, o experiență vastă în management teatral fiind director general şi regizor la Teatrul de Nord Satu Mare în perioada 1987-2000, director general al Teatrului de Stat Oradea (simultan cu Satu Mare) în perioada 1993-1994, director general al Teatrului Național Târgu Mureș în perioada 2000-2008; a fost Iniţiator al Festivalului “Teatru Imagine”, primul festival internațional de teatru din Romania post 1989 – ajuns la a VIII-a ediţie în 1992, membru al juriului în festivaluri de teatru internaționale, iar în anul 2004 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul ”MERITUL CULTURAL ÎN RANG DE CAVALER”.

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.