Spectacol umanitar: ,,Hai să dăm mână cu mână pentru o viață bună” în 21 noiembrie

Spectacol umanitar: ,,Hai să dăm mână cu mână pentru o viață bună” în 21 noiembrie

,,Hai să dăm mână cu mână pentru o viață bună”, spectacolul umanitar organizat de Asociația DE LA ROMÂNI PENTRU ROMÂNI și Grupul ARTIZANAT din Brașov în parteneriat cu CENTRUL CULTURAL REDUTA se va desfășura luni, 21 noiembrie, începând cu ora 17.30.

INTRAREA SE VA FACE PE BAZA UNEI DONAȚII!

“Dragi iubitori de artă populară,
un om de mare omenie, o persoană talentată în arta picturii pe lemn, de ale cărui lucrări probabil v-ați bucurat în diverse expoziții fie la târguri, fie prin expunere la diverse evenimente de specialitate, un meșter popular îndrăgit și apreciat la nivelul orașului Brașov și nu numai, are nevoie de ajutorul nostru. Este vorba despre prietenul nostru, dl. Lucian Sîrbu.

După cum probabil cunoașteți, trece prin momente dificile din punct de vedere al sănătății. De ceva vreme a aflat că suferă de o formă de cancer, în zona sinusurilor, care îi afecteaza, printre altele vederea, la acest moment existând o reducere severă a acuității vizuale, cu șanse mari de orbire.

Cu ceva timp în urmă a suferit o intervenție chirurgicală costisitoare pentru rezolvarea unor probleme stringente în zona afectată.
Însă lucrurile nu se opresc aici, având nevoie de o nouă operație, de această dată, pentru a nu-și pierde vederea. Resursele unor pensionari nu reușesc nici pe departe să acopere cheltuielile necesare unei astfel de intervenții, astfel că deja, oameni inimosi din anturaj au demarat acțiuni caritabile de strângere de fonduri necesare acoperirii cheltuielilor cu operația.

Ne alăturam și noi acestei ințiative și vă rugăm să participați activ, cu donații după voința fiecăruia, în cadrul spectacolului umanitar pe care îl vom susține la Centrul Cultural Reduta, luni, 21 noiembrie, începând cu ora 17.30.

Au răspuns afirmativ, pentru a da o mână de ajutor și a vă bucura pe cei ce veți fi prezenți la spectacol, artiști cu renume, care vor veni din diverse locuri ale acestei țări.
Vă adresez rugămintea de a participa la acest spectacol umanitar, să vă bucurați de prestatia unor artiști excepționali și nu în ultimul rând să contribuiți fiecare pentru a ajuta un om în suferință!
DAR DIN DAR SE FACE RAI! “, transmite organizatorul evenimentului, dl Gheorghe Sorea.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.